Finantat de Uniunea Europeană

Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027 (PEO)

Comunicat de presă

mart. 13, 2025 | Anunturi

Asociația Sfântul Stelian anunță implementarea proiectului DESCOPERĂ LUMEA PROFESIONALĂ, ce vizează adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactiv din învățământul profesional și tehnic pentru a le facilita accesul pe piața muncii.

Obiectivul general al proiectului este facilitarea participării a 251 de elevi înscriși în învățământul profesional și tehnic, cu vârsta de până la 29 de ani, la stagii de practică pe o perioadă de 30 de luni. Grupul țintă este format din elevi ai Liceului Agricol „Sandu Aldea” (150 elevi) și ai Liceului Tehnologic Transporturi Auto Călărași (101 elevi), care se vor specializa în următoarele domenii:

  • Liceul Agricol „Sandu Aldea”: Resurse naturale și protecția mediului, Economic, Agricultură, Industrie alimentară.
  • Liceul Tehnologic Transporturi Auto Călărași: Mecanică, Electric.

Proiectul are o durată de 30 de luni cu închidere la 31 mai 2027 și are o valoare totală eligibilă de 2.461.718,49 de lei.

Proiectul își propune să asigure formarea și dezvoltarea competențelor profesionale și transversale necesare pentru integrarea elevilor pe piața muncii. Pentru a sprijini acest proces, se vor lua măsuri pentru facilitarea inserției socio-profesionale a elevilor prin sprijin activ în procesul de integrare; asigurarea condițiilor materiale și dotărilor necesare pentru desfășurarea stagiilor la standarde ridicate, dezvoltarea sistemului de învățare la locul de muncă prin parteneriate între unitățile de învățământ și angajatori, dar și stabilirea unui sistem de informare coordonată între companii și instituțiile de învățământ pentru corelarea nevoilor economiei cu formarea elevilor.

Un element esențial al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unor parteneriate sustenabile între Liceul Agricol „Sandu Aldea” și Liceul Tehnologic Transporturi Auto Călărași cu potențiali angajatori. Aceste colaborări vor facilita tranziția elevilor de la educație la un loc de muncă stabil, prin organizarea unor stagii de practică la angajatori din domeniile de specializare ale elevilor.

Pentru a sprijini aceste demersuri, se va crea un sistem de informare bidirecțională între sectorul privat și rețeaua unităților de învățământ, astfel încât companiile să poată transmite unităților de învățământ nevoile lor de instruire și calificare, iar școlile să poată adapta formarea profesională în funcție de cerințele pieței muncii la nivel regional și local.

Proiectul pune accent și pe educația pentru dezvoltare durabilă, ajutând elevii să înțeleagă impactul propriilor acțiuni asupra mediului, economiei și societății. Pe termen lung, se urmărește formarea unei forțe de muncă bine pregătite și adaptabile, capabilă să răspundă provocărilor economice și sociale.

Prin măsurile sale, proiectul contribuie la modernizarea învățământului profesional și tehnic și oferă tinerilor oportunități concrete de integrare pe piața muncii, contribuind astfel la dezvoltarea economică a Regiunii Sud Muntenia.

Proiectul este finanțat prin Fondul Social European Plus, Program Educație și Ocupare 2021-2027, Prioritate 4 Antreprenoriat și economie socială – Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din ÎPT – Stagii de practică pentru elevi – Regiuni mai puțin dezvoltate.